“Luna dragostei” la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște

Publicitate

În luna februarie, devenită „luna dragostei” prin cele două sărbători majore – 14 (Valentine’s Day) și 24 (Dragobetele), Teatrul Tony Bulandra are în program la spectacole în care relația interumană este prezentată de la comic la tragic.

Luna debutează sâmbătă, 1 februarie, cu „TAKE, IANKE ȘI CADÎR” – o piesă despre toleranţă, prietenie şi dragoste.

Vineri, 14 februarie, de Ziua îndrăgostiților (sărbătoare importată și de România, cu amploare în ultimii ani), la teatrul târgoviștean vă așteaptă piesa „STEAUA FĂRĂ NUME” – o comedie romantică savuroasă cu pasiune, umor, prospețime și inteligență.

Cu o zi înainte de Dragobete, sărbătoarea tradițională românească a iubirii, pe 23 februarie, Teatrul Tony Bulandra a pregătit o nouă reprezentație a spectacolului  „SALONUL NR. 6” – curajul de a lupta pentru o lume mai bună.

Joi, 27 februarie, „NUNTA LUI FIGARO” – replică vie, stil sclipitor, ritm susținut, comic de situație care declanșează râsul în cascade.

Programul complet al lunii februarie 2020 al Teatrului Tony Bulandra îl puteți găsi pe site-ul instituției culturale.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!