Liderul Ligii a 4-a a făcut spectacol la primul amical!

0
Publicitate

Ionuț Parghel

Recolta Gura Șuții a început în forță meciurile amicale din această iarnă! Liderul campionatului județean a dat recital în primul test de verificare și a trecut de Viitorul Găești, cu scorul de 11-2, în deplasare.

Reușitele Recoltei în disputa cu formația din orașul grigiderelor au fost semnate de Marmandiu (6), Stănescu (2), I. Constantin (2) și M. Dragne. Pentru jocul cu Viitorul, primarul-antrenor al divizionarei D a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Eftimie – Rotaru, Ștefan, Arabolu, Negulescu – M. Dragne, I. Constantin, Dinu, Stănescu – Marmandiu, Enescu. Cum au lipsit foarte mulți jucători, Gura Șuții nu a făcut nici o schimbare pe durata întâlnirii. Următorul amical pentru Recolta va fi duminică la Pitești, împotriva lui CS Mioveni II sau Unirea Bascov. Evoluția echipei în primul test de verificare l-a mulțumit din plin pe Constantin Dinu.”A fost un joc în care băieții au jucat foarte bine. Am fi putut să arătăm și mai bine, dar ne-au lipsit mai mulți jucători. Fiecare meci îl vom aborda la putere maximă. Vrem să arătăm cât mai bine la reluarea campionatului. Obiectivul nostru este ocuparea primului loc la finalul sezonului. Pentru primul loc ne vom lupta cu Gloria Cornești”. Noutățile Recoltei din această iarnă sunt Ștefan (AS Vânătorii Mici) și Arabolu (revenit la echipă după o perioadă petrecută în străinătate). Jucătorii din Gura Șuții vor efectua în perioada 14-18 februarie un cantonament, fie la Forban, fie la Gâlma sau la Peștera. Locația pentru pregătirea centralizată va fi stabilită în următoarele zile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele