Jaf la Moreni! Un individ a furat dintr-un magazin şi a bătut crunt un om de pază

Publicitate

La data de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au reținut pentru 24 de ore un bărbat din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Ieri, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că, în noaptea de 18 spre 19 mai a.c., bărbatul ar fi agresat un agent de pază al unei societăți comerciale, care l-ar fi surprins în timp ce transporta cu un cărucior mai multe bunuri din magazin. Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!