Investiţii majore la două şcoli din Târgovişte

Publicitate

În ședința Consiliului Local Târgoviște, au fost aprobate două investiții importante pentru infrastructura educațională locală. Astfel, potrivit primarului Cristian Stan, Școala Gimnazială “Matei Basarab” (nr. 13) și Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” (nr. 8) vor fi modernizate, rehabilitate și extinse.

”Cu privire la Școală Gimnazială Matei Basarab, va fi reabilitată integral clădirea, se va construi o extindere în suprafață desfășurată de aproximativ 1400 mp, se va construi o sală de sport, se va realiza un teren de sport exterior, vor fi refăcute trotuarele, aleile și spațiile verzi. La Școală Gimnazială Mihai Viteazul, vor fi realizate ample lucrări, vor fi reabilitate corpurile existente și se vor construi nu mai puțîn de 6 corpuri noi de clădire. Astfel, se va realiza creșterea numărului de săli de curs de la 22 la 36, se va construi o sală de festivități, se va extinde sala de sport, se vor construi grupuri sanitare și vestiare aferente zonei sportive, la care se adaugă o clădire tehnică”.

Edilul a anunțat că proiectele vor fi depuse în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și au o valoare cumulată de peste 40.000.000 lei, contribuția administrației locale fiind de numai 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele