Înscrierile în clasa pregătitoare continuă. Câți copii s-au înscris în Dâmbovița până acum

0
Publicitate

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia preliminară privind înscrierea în învățământul primar pentru anul şcolar 2018-2019 (prima etapă). Potrivit datelor înregistrate în sistem, în primele două zile de înscriere (8 și 9 martie), până la ora 18:00, au fost completate la nivel naţional 31.601 cereri.

Dintre acestea, 28.112 cereri (89%) vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar 3.489 de cereri (11%), copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018).

În Dâmbovița, până acum, numărul cererilor depuse pentru înscrierea în clasa pregătitoare este de 779, din care 662 copii cu vârsta de 6 ani, împliniți până la data de 31 august 2018, inclusiv, și 117 copii cu vârsta de 6 ani, împliniți începând cu data de 1 septembrie 2018.

În prima etapă, părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii până în data de 26 martie, inclusiv. Cererea-tip se poate completa la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului sau online, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educației.

În data de 30 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene copiii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

A doua etapă va avea loc în perioada 12 -18 aprilie. Rezultatele vor fi afișate în data de 23 aprilie. Între 24 aprilie și 4 mai, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele