În ce stadiu sunt lucrările la Cinematograful Independența din Târgoviște

Publicitate

Continuă lucrările de reabilitare a Cinematografului Independența, realizate prin Compania Națională de Investiții.

La această dată, a început deja montarea gradenelor în sala de spectacol, lucrându-se concomitent la pereții interiori și la fațadă.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, dă asigurări că investiția va fi finalizată în toamna acestui an.

Vă reamintim că demersurile de reabilitare, modernizare și redare a destinației Cinematografului Independența au fost începute, sub conducerea primarului Cristian Stan, încă din anul 2016. Demersurile și procedurile ulterioare au fost greoaie și au durat aproape 3 ani.

Lucrările au debutat în luna octombrie 2019, iar la finalul investiției, clădirea va fi cinema și sală de spectacole, cu 480 de lo

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!