IMAD IMOBILIARE își mărește echipa!

Publicitate

Lucrezi în vânzări, dar vrei să îţi creşti veniturile?
sau
Vrei să ai timp şi venituri mari chiar de la primul tău job?

Căutăm colegi pentru noul nostru birou din Târgovişte!

Ca şi agent imobiliar, pe lângă libertatea de a-ţi organiza propriul timp, pentru munca depusă vei fi răsplatit pe măsură!

Căutăm persoane ce cred în aceleaşi valori ca şi noi, aşa că, avantaj pentru tine va fi:
– punctualitatea;
– dovada de responsabilitate;
– organizarea eficientă a propriului program;
– răbdare, autonomie şi dedicare.

Ca şi cerinţe mai specifice:
– cunoştinţe PC;
– cunoştinţe medii de limbă străină;
– absolvent de studii superioare;

-domiciliul în Târgovişte.

Deşi facem parte din mediu imobiliar doar din 2017, credem în educaţia continuă. Zi de zi investim în asta, aşadar, dezvoltarea ta personală în cadrul echipei noastre este garantată.

Încercăm să conturăm o generaţie de minţi deschise – pentru noi viitorul înseamnă independenţă la orice nivel – iar pentru asta îţi punem la dispoziţie posibilitatea de a te dezvolta într-o echipă tânără, dornică de rezultate şi cu beneficii dovedite.

Ce o să ai de făcut?!
Găseşti proprietari care doresc să vândă apartamente, case sau terenuri, le promovezi proprietăţile, iar după vizionări cu clienţi calificaţi – te ocupi de tranzacţie! Partea bună este că totul depinde de tine – ceea ce este minunat pentru că noi o să te învăţăm tot ce trebuie să ştii!

Ce primeşti în schimb pentru efortul tău?!
– Independenţă financiară;
– Time management;
– Suport constant;
– Program de instruire;
– Echipă puternică;
– Marketing pentru promovare eficientă.

Nu mai amâna! Trimite-ne acum CV-ul tau la adresa imadimobiliare@yahoo.com! Abia aşteptăm să te cunoaştem!

De asemenea, puteti suna la numerele de telefon 0722586522 și 0787306944 sau puteti merge la sediul agentiei aflat pe Bulevardul I.C. Bratianu, Bloc 17 A, Targoviste.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!