Grădinița nr. 15 din Târgoviște, la finalul proiectului de modernizare

Publicitate

Lucrările la Grădinița nr. 15 din Târgoviște, la un pas de finalizare!

Proiectul “Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.15 din Târgovişte”, a intrat în faza finală, a anunțat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Investiția de la această unitate de învățământ a presupus izolarea termică integrală a imobilului și înlocuirea tâmplăriei existente, reabilitarea acoperișului, înlocuirea pardoselilor existente cu plăci ceramice antiderapante și parchet stratificat de trafic intens (în sălile de clasă), înființarea unui grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, executarea de platforme din beton cu rampă pentru persoane cu dizabilități.

Totodată, s-a modernizat instalația de încălzire și s-a montat un sistem cu panouri fotovoltaice în vederea utilizării resurselor regenerabile, a fost modernizată instalația de apă caldă prin montarea de panouri solare, montarea de sisteme de supraveghere, asigurarea dotărilor necesare unei instituții de învățământ preșcolar;

”Lucrările se vor finaliza la sfârșitul acestei luni, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, a declarat edilul Târgoviștei.

Proiectul a demarat la începutul acestui an.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!