Gloria Corneşti joacă astăzi în turul barajului de promovare în Liga a 3-a. “Ei pornesc ca favoriți în acest duel, dar mingea e rotundă”

Publicitate

Ionuț Parghel
Gloria Cornești, campioana județului Dâmbovița – ediția 2018-2019, încearcă să răstoarne calculele hârtiei în duelul cu CSM Slatina, ce va conta pentru barajul de promovare în Liga a 3-a. În această după-amiază, de la ora 18.00, pe stadionul “1 Mai” din Slatina, corneștenii și-au propus să obțină un rezultat cât mai bun în prima manșă a duelului cu oltenii.

Oficialii Gloriei sunt conștienți că Slatina pornește ca favorită în această dublă manșă, dar în același timp consideră că și Corneștiul are șansa sa și orice se poate întâmpla după disputarea celor 180 de minute de joc. “Ei pornesc ca favoriți în acest duel. Dar, trebuie să ținem cont că mingea e rotundă și jucăm 11 la 11. Nu avem teamă de Slatina. Suntem încrezători că le vom da o replică pe măsură pe terenul lor. Va conta mult primul joc și de aceea ne dorim să obținem un rezultat care să ne avantajeze pentru manșa retur. Noi nu avem ce pierde. Vom da totul pe teren. Presiunea va fi la ei, Slatina este oraș, și din câte am înțeles s-a investit foarte mult în această echipă. La noi nu va fi tragedie dacă vom rata promovarea. Ne dorim să promovăm și vom trage până la ultima picătură pentru a răpune adversarul. Mergem să nu pierdem la Slatina. Am vizionat mai multe meciuri ale Slatinei și am observat că și ei au deficiențe. O să se vadă acest lucru. Mai mult de atât, va conta și valoarea campionatului. Slatina a terminat pe primul loc și cu victorii pe linie. La noi nu a fost așa, iar acest fapt rezultă că întrecerea din Dâmbovița este mult mai puternică decât campionatul din județul Olt”, ne-a declarat Nelu Radu, finanțatorul și unul dintre antrenorii Gloriei Cornești. Pentru prima manșă a duelului, formația dâmbovițeană are valid tot lotul de jucători. Gloria va efectua deplasarea la Slatina în decursul zilei de astăzi, iar plecarea din Cornești va fi la ora 12.00.

Gloria, campioana Dâmboviței pentru al doilea sezon consecutiv

Gloria Cornești a devenit pentru al doilea sezon consecutiv campioana Dâmboviței. Diferența dintre stagiunea precedent și de-a acum este faptul că în actuala ediție poate reprezenta județul la baraj pentru că este o echipă care în porfoliul Certificatul de Identitate Sportivă, document care i-a lipsit cu desăvârșire în urmă cu un an. Corneștenii au terminat pe primul loc campionatul după ce au adunat un total de 91 de puncte, cu două mai mult decât Recolta Gura Șuții, ocupanta locului secund. De asemenea, Gloria a arătat la finalul sezonului că a dispus de cel mai bun atac, contabilizând numai puțin de 180 de goluri marcate. Un alt capitol la care Corneștiul a stat de astfel bine a fost sectorul defensiv, unde de asemenea, s-a aflat în în primele două locuri într-un top al apărărilor. Mai mult de atât, îân ultimul sezon, golgheterul campionatului județean este dat tot de Gloria Cornești: Marian Matei, cu 47 de goluri marcate.

La CSM Slatina evoluează  un fost portar de-al Aninoasei

CSM Slatina se prezintă înaintea dublei cu Cornești ca fiind un adversar redutabil la nivel județean. Oltenii au încheiat ultima ediție a Ligii a 4-a din Olt, cu maximum de puncte (102), după ce au bifat numai victorii pe linie. Echipa olteană este una dintre cele mai puternice la acest nivel, iar principalul său obiectiv este promovarea în Liga a 3-a. Este antrenată de Bobi Verdeș, jucător cu numeroase prezențe în Liga I, dar și cu 48 de meciuri în tricoul Chindiei Târgoviște. De asemenea, portarul Robert Priseceanu este un al nume de la CSM Slatina care a avut tangență cu fotbalul dâmbovițean, evoluând în numeroase meciuri pentru FC Aninoasa, la nivelul Ligii a 3-a.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!