Gloria Cornești – Flacăra Moreni, duel plin de orgolii în Cupa României

0
Publicitate

Ionuț Parghel
Federația Română de Fotbal a stabilit, ieri, țintarul celei de-a doua faze a Cupei României, ediția 2018-2019. În noul tur al întrecerii se remarcă un nou duel dâmbovițean, așa cum a fost și în runda inaugurală a întrecerii. De această dată, într-un alt duel al orgoliilor dâmbovițene se vor înfrunta Gloria Cornești și Flacăra Moreni.

Disputa dintre cele două formații se va consuma la Cornești, pe 15 august, de la ora 17.30. Gloria Cornești, campioana Dâmboviței și câștigătoarea Cupei la nivel județean, a acces în turul II după ce-a trecut în runda inaugurală a competiției de FC Pucioasa, cu 2-1. În schimb, Flacăra și-a asigurat prezența în faza a doua a Cupei, după ce sezonul trecut s-a clasat pe locul 6 în seria C3 a Ligii a 3-a. Parcursul celor două formații în noua ediție a Cupei este asemănător cu cel din sezonul precedent. Astfel, în urmă cu un an, cele echipe s-au întâlnit în aceeași fază a întrecerii, iar câștigătoare a devenit gruparea morenară, care s-a impus cu 2-1, în urma “dublei” semnate de Alin Neguț. Etapa a doua a Cupei va programa 28 de meciuri, unde vor lua parte cele 34 de câștigătoare ale turului I și alte 22 de echipe care au jucat sezonul trecut în Liga a 3-a.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele