Furtuna a făcut ravagii în Târgovişte. Străzi transformate în râuri, copaci căzuţi

Publicitate

Rupere de nori ieri după-amiază în municipiul Târgoviște! Ploaia torențială cu grindină care a picat a transformat mai multe străzi în adevărate râuri. Mai mult de atât, pe centura ocolitoare a orașului, apa ajungea până la motoarele mașinilor, iar mai mulți șoferi și-au pierdut chiar și plăcuțele de înmatriculare. De asemenea, vijelia a rupt mai mulți copaci pe raza orașului. Vântul puternic a doborât un copac și în Parcul Mitropoliei, care a fost îndepărtat într-un timp destul de scurt de oamenii din administrația publică târgovișteană. Într-o postare pe o rețea de socializare, Cristian Stan, primarul Târgoviștei a transmis că au fost mobilizați 60 de oameni pentru îndepărtarea efectelor fenomenelor meteo. “Având în vedere vântul puternic dar și precipitațiile căzute în această după-amiază, administrația publică târgovișteană, cu un efectiv de 60 de oameni, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, SC ECO-SAL SRL, Compania de Apă și Direcția de Salubritate, acționează pentru îndepărtarea efectelor fenomenelor meteo amintite. Din cauza vântului, care la rafală a depășit 70 km/h, au fost rupți mai mulți copaci, intervenindu-se pe străzile Petru Cercel, Tineretului, Radu Popescu, George Cair, Calea București, Mihai Bravu, Gării, Toma Georgescu, îm parcul Chindia și ăn Parcul Mitropoliei, precum și în alte locații”. Pe de altă parte, din cauza ploii puternice au mai apărut problem în localitățile Răzvad, Valea Voievozilor, dar și pe DN 71 la intrarea în Pucioasa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!