A fost prins individul care a dat mai multe spargeri în Târgovişte. Care este prejudiciul

Publicitate

La data de 21 ianuarie, polițiștii din cadrul Politie Municipiului Târgoviște-Biroul Investigații Criminale au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 44 de ani, din Bucureşti, în sarcina căruia au fost probate un număr de 8 infracțiuni de furt calificat.

Din cercetarile efectuate s-a stabilit că faptele au fost comise în perioada octombrie 2018-ianuarie 2019. Bănuitul pătrundea prin efracție și escaladare, în diferite societăți comerciale (ce aveau ca şi obiect de activitate-comercializarea de bunuri și servicii de înfrumusețare). Totodată se pare că acesta ar fi pătruns şi într-un apartament. Prejudiciu total a fost estimat la 22.000 lei, fiind recuperate bunuri în valoare de 8.000 lei. Cercetările continuă în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, iar ieri a fost prezentat magistraților pentru dispunerea de măsuri preventive.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!