Final de Proiect Erasmus – ACSE Abordarea Copiilor în Spirit European – 2018-1-RO01-KA101-047440 – Școala Gimnazială Smaranda Gheorghiu din Târgoviște

Publicitate
Distribuie

Școala Gimnazială „Smaranda Gheorghiu” este o instituție de învățământ unde profesorii sunt provocați să utilizeze metode cât mai eficiente pentru a veni în sprijinulelevilor care au dificultăți de învățare, drept pentru care s-au accesat cursuri de pe teritoriul unor țări care au experiență în domeniu, la care au participat 8 profesori ai școlii.

Valoarea totală a proiectului a fost de 19.750 Euro. Sub egida programului Erasmus+ s-au ales începând cu anul 2018 Portugalia, mai precis orașul Braga, Spania (Alcala de Henares) și Cehia, respectiv Praga în 2019. Primul curs, Use ICT in Special Needs Education, s‐a desfășurat în Portugalia și a avut ca obiective abordarea educației speciale în era informației, legislație utilă, noțiuni legate de tehnologii care ajută elevii cu probleme locomotorii și nu numai, tehnologie utilizată la distanță când elevii nu se pot deplasa la școală, utilizarea tabletelor și a unor serii de aplicații utile în timpul orelor de curs. De asemenea, s‐au prezentat politicile aplicate în Portugalialegate de utilizarea uneltelor TIC, direcțiile inovatoare în procesul de predare‐învățare‐evaluare precum și conceptul de ,,clasa viitorului”. S-a prezentat noțiunea de educație incluzivă. Cel de‐al doilea curs, Coaching in educational contexts toreduce early school leaving a abordat metode/tehnici de eliberare a stresului pentru a îmbunătăți interacțiunile zilnice cu elevii, dezvoltând abilitățile profesorilor pentru a evalua corect starea emoțională a elevilor și a interveni pentru reglarea acesteia în cazuri de violență sau comportament agresiv, crearea unor relații interpersonale mai bune în cadrul colectivului de elevi. S‐a discutat și despre identificarea unor idei negative care limitează potențialul elevilor și transformarea lor în aserțiuni pozitive și încurajatoare, depășirea unor episoade de anxietate la nivelul clasei, ca elemente de suport în prevenirea abandonului școlar. Al treilea curs, Identifying Barriers to Learning – A SpecialEducational Needs a avut loc în Praga, Cehia. A avut ca scopuri principale înțelegerea unor aspecte legate de educația specială, prezența unor anumite dificultăți de învățare precum dislexia, dispraxia și discalculia, deficitul de atenție sau ADHD. S‐au precizat cauzele identificate pentru aspectele menționate mai sus, criterii de diagnosticare /diferențiere, istoric, terminologii și definiții, direcții în care se poate acționa pentru a ajuta elevii care au dificultăți, problemele/complicațiile care pot să apară în relație cu aceste afecțiuni sau cum se vede din punctul de vedere al elevului situația acestuia, precum și prezentarea unor unelte practice (filmulețe, clipuri cu studii de caz, animații și exerciții practice). Experiența hands‐on este o valoare adăugată la cunoștințele teoretice, constituind un real element de sprijin pentru profesori și pentru elevi. Toate cursurile reprezintă reale instrumente utile ce au schimbat în bine atmosfera din clase șirelația profesor‐elev. La finalul proiectului s-a realizat un ghid metodologic care va fi distribuit profesorilor din județul Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!