FIENI: Şofer prins beat la volan

Publicitate

Un bărbat din Moroeni este cercetat de polițiști după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. La data de 24 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat din Moroeni.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat la 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!