FIENI: Femeie cercetată pentru furt

Foto arhivă
Publicitate

La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au documentat activitatea infracțională a unei femei din localitatea Mavrodin, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în cursul zilei de 12 decembrie a.c.,  în timp ce se afla pe o stradă din Fieni, bănuita ar fi abordat o femeie, ar fi determinat-o să-i dea bijuteriile pe care partea vătămată le deținea asupra sa și profitând de neatenția ei a plecat, fără a-i restitui bunurile.

Bijuteriile au fost recuperate și predate persoanei vătămate.

Polițiștii vă recomandă să evitați discuțiile cu persoanele necunoscute, indiferent de motivul pentru care acestea vă abordează și în nici un caz să nu le înmânați bunurile dumneavoastră nici măcar pentru câteva secunde.

Nu furnizați străinilor informații despre dumneavoastră sau despre familie.

Nu vă lăudați cu bunurile pe care le dețineți! Nu vă afișați bijuteriile în mod excesiv.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele