FC Aninoasa, eliminată din Cupa României. Gloria merge mai departe | GALERIE FOTO

Publicitate

FC Aninoasa a spus adio Cupei României – ediția 2017-2018! Aventura echipei din vecinătatea Târgoviștei s-a încheiat prematur, în runda inaugurală, fiind învinsă de Gloria Cornești, cu scorul de 0-2. Elevii lui Cristian Bălașa au început promițător jocul de la Cornești, dar la final au terminat în genunchi. După ocaziile irosite de I. Radu (4, 18, 26), Rusu (9), Maican (12) și Grigorescu (30), corneștenii au deschis scorul, prin Nedelea, dintr-un penalty (39), obținut de Lungeanu, la capătul unui contact cu Neaga în careu. Aninoasa a avut șansa restabilirii echilibrului în finalul primei reprize, dar I. Radu și Pahonțu a trecut pe lângă o minge pe care scria gol în fața porții adverse. La începutul actului secund, Neaga a irosit o ocazie imensă pentru Aninoasa, ce avea să o coste din plin la finalul întâlnirii. Cum luciditatea a scăzut și mai mult în rândul jucătorilor de la Aninoasa, Gloria a majorat scorul prin Marian Matei (67), care a înscris printr-un șut din afara careului. După eliminarea din Cupă, Aninoasa va continua pregătirea de vară, iar pe 26 august va debuta în noul campionat.

Gloria Cornești – FC Aninoasa 2-0 (1-0)
Marcatori: Nedelea (39 –pen), M. Matei (67).
Cornești: Moise – N. Vlad, I. Constantin, Gae, F. Nicolae – Nedelea, Enescu (60 N. Radu), Lungeanu, Mândru (82 A. Constantin) – M. Matei, Dragnea (60 Calofir). Antrenor: Nelu Radu.
Aninoasa: Priseceanu – Marina, Neaga, Pahonțu, Diță (72 Dinu) – Călinescu, Blas (82 G. Matei), Rusu, Grigorescu – Maican (59 Codroiu), I. Radu. Antrenor: Cristian Bălașa.
Stadion “Gloria”. Spectatori: 100.
Au arbitrat: Ovidiu Oprea (Ploiești) – Ionel Dumitru (Gherghița – PH), Răzvan Dobre (Teiș).
Cartonașe galbene: Neaga (38), Diță (68), Priseceanu (82).

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele