An excelent pentru dâmboviţeanul Adrian Grigore la Rapid! “Mi-ar lua ceva timp să spun toate momentele frumoase petrecute aici”

Publicitate

Ionuț Parghel
Târgovișteanul Adrian Grigore a avut parte de un an perfect la Rapid București. Jucătorul de 25 de ani a reușit în 2018 să promoveze cu “feroviarii” în Liga a 3-a, iar la jumătatea campionatului se află cu aceștia pe primul loc în seria C2.

Reprofilat în fundaș, dâmbovițeanul a bifat 15 meciuri în tricoul Rapidului în turul campionatului, la capătul cărora nu a marcat nici un gol. Aflat la Târgoviște, în vacanță, “Grig” a oferit un interviu pentru dbonline.ro în care vorbește de momentele frumoase petrecute în “Giulești”, dar și despre planurile sale de viitor. Pentru el plecarea la Rapid de la Chindia Târgoviște, la începutul acestui an,  a reprezentat un pas înainte.

 

Rep:. Adi, cum ai caracteriza anul 2018 pentru tine?

A fost unul neașteptat de bun. Mă bucur că fac parte din echipa Rapid București. Am trăit momente unice și greu de caracterizat în cuvinte. În acest an cu Rapid am reușit promovarea în Liga a 3-a, iar acum la final de tur, ne aflăm pe primul loc în seria C2. Sper să rămânem pe aceeași poziție până la finalul campionatului. Merităm să promovăm!

Rep:. Ce a însemnat pentru tine promovarea cu Rapid în Liga a 3-a?

Momente unice! Rapid are niște suporteri unici și minunați. Au creat o atmosferă greu de povestit. Sunt bucuros că aici am întâlnit oameni profesioniști de la care ai mereu de învățat. Sunt norocos că fac parte din familia Rapidului.

Rep.: Care este obiectivului Rapidului în acest sezon?

Promovarea în Liga a 2-a, la fel cum sezonul viitor va fi promovarea în Liga I.

“Cine nu și-ar dori să aibă un antrenor precum Pancu

 

Rep:. Cum este să lucrezi cu Daniel Pancu?

O plăcere, cine nu și-ar dori să aibă un astfel de antrenor. Este o onoare pentru mine. Sper să fie antrenorul Rapidului cât mai mult timp.

Rep:. Care a fost cel mai frumos moment al tău de când te afli la Rapid?

Mi-ar lua ceva timp să spun toate momentele frumoase petrecute aici, chiar dacă s-au petrecut într-un timp așa scurt. Un moment frumos pe mine a fost meciul cu Steaua din play-off. În acel joc am și marcat.

Rep: Dar, cel mai greu?

Un moment greu a fost după înfrângerea de cu Turnu Măgurele, din Cupa României.

Rep:. Se poate spune că plecarea ta de la Chindia Târgoviște a fost un pas înainte sau unul înapoi?

Înainte să primesc oferta de la Rapid aș putea spune că îmi doream să mai continuu la Chindia, pentru a promova cu aceasta în Liga I. Dar, în fotbal trebuie făcuți anumiți pași, iar să ajungi la o echipă precum Rapid este doar un pas înainte. Îmi doresc ca la finalul sezonului Chindia să promoveze în Liga I.

„Mă gândesc să joc la Rapid cât mai mult timp

Rep:. Să înțeleg că totuși urmărești evoluțiile Chindiei, chiar dacă ai părăsit de o perioadă bună de timp orașul Târgoviște?

Bineînțeles, echipa joacă un fotbal frumos și cred că stagiunea aceasta merită să promoveze în prima ligă. Le urez celor de acolo să promoveze!

Rep.: Ce planuri ai pentru noul an?

Îmi doresc un an la fel de bun precum a fost acesta. Îmi doresc să fiu sănătos și la sfârșitul sezonului să pot promova cu Rapid în Liga a 2-a.

Rep:. Acum este pauza de iarnă, pe adresa ta există oferte?

Nu știu. Sincer, nu mă gândesc la așa ceva. Mă gândesc să joc la Rapid cât mai mult timp.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!