După Piața Tricolorului, alte două zone centrale târgoviștene vor intra în reabilitare

Publicitate

Continuă lucrările demarate la jumătatea lunii iulie în Piața Prefecturii din Târgoviște. Proiectul vizează transformarea radicală a perimetrului central, care va avea paviment din granit, mobilier urban nou, mai multe fântâni arteziene, iluminat public ornamental economic, spații verzi etc.

Pe lângă aceste lucrări, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat: ”cel mai târziu primăvara viitoare, Parcul Mitropoliei și Piața Revoluției vor face obiectul unor lucrări ample de reabilitare, iar zona centrală a municipiului Târgoviște va fi de nerecunoscut”.

Tot în aceeași zonă centrală se află și fostul Cinematograf Independența, la care modernizarea va începe cât de curând, după ce, recent, Compania Națională de Investiții a emis ordinul de începere a lucrărilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!