Duelul dâmbovițean dintre FC Pucioasa și Flacăra Moreni, programat în prima etapă a Ligii a 3-a, s-a terminat nedecis

Publicitate

La sfârșitul săptămânii trecute a debutat noul sezon al Ligii a 3-a, ediția 2020-2021. În prima etapă a campionatului, în seria C6, duelul dâmbovițean dintre FC Pucioasa și Flacăra Moreni, s-a încheiat nedecis, cu scorul de 2-2.

Pe arena din dealul “Patrana”, puciosenii au deschis scorul prin Marina (15), din penalty, iar cu nouă minute înainte de finalul întâlnirii, morenarii au restabilit egalitatea pe tabelă, prin T. Calofir. În minutul 85, Chirică a adus Pucioasa în avantaj (2-1), iar în ultimele secvențe ale întâlnirii, Iliescu a stabilit scorul final, 2-2.  Partida cu Flacăra a însemnat și debutul lui Nicu Croitoru pe banca tehnică Pucioasei.

Runda viitoare, Pucioasa va înfrunta pe Filiași, în deplasare, iar Flacăra va întâlni, acasă, pe Unirea Bascov.

FC Pucioasa – Flacăra Moreni  2-2 (1-0)

Marcatori: Marina (15 –pen),  Chirică (85)/ Calofir (81), Iliescu (90).

Pucioasa: Ghițescu – Simion, Marina, las, Diță (82 Georgescu) – Lungeanu, Dragnea, Petre (72 Samoilă) – Iamandache, Țilică, Nisipeanu. Antrenor: Nicu Croitoru.

Flacăra: Duță – Cristea (87 Căciulă), Floricel, Matei, Cernea – I. Constantin (77 Vârtej), Calofir, Anton (53 Petculescu) – Tocan (46 Niculăescu), Iliescu, Păun (77 Ilie). Antrenor: Gabriel Paraschiv.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!