Despre problemele de mediu și deșeurile dâmbovițene, cu ministrul Gavrilescu

0
Publicitate

Viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, a efectuat o vizită în Dâmbovița. Au fost abordate următoarele subiecte:

– deblocarea situației privind obținerea acordului de mediu pentru proiectul de modernizare a DN71 (lărgire 4 benzi Bâldana – Târgoviște și reabilitare până la Sinaia);

– situația investițiilor derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu, perspective;

– problema deșeurilor menajere si a gropilor de gunoi;

– colectarea selectivă a deșeurilor;

– problema autorizării lucrărilor de construcții în zona Parcului Natural Bucegi.

De asemenea, au avut loc discuții cu reprezentanții primăriilor dâmbovițene și ai mediului de afaceri dâmbovițean, pe teme din domeniul mediului și resurselor naturale, importanței educării cetățenilor în privința colectării selective atât a deșeurilor menajere, cât și a deșeurilor electrice și electronice. În ceea ce priveşte situaţia depozitelor de deşeuri din judeţul Dâmboviţa, ministrul Gavrilescu a precizat: „Am purtat discuţii cu conducerea judeţului şi l-am rugat pe primarul de la Titu să vină să poarte o discuţie cu mine vizavi de o problemă care nu este problema unei entităţi, a unei singure comunităţi, ci a întregii comunităţi a judeţului Dâmboviţa, este o problemă comună, unitară şi privește sănătatea fiecăruia dintre noi. Vom avea o discuţie tehnică, aplicată, astfel încât în perioada următoare să putem să deblocăm tot ce înseamnă depozitare de gunoi menajer municipal.”

Un alt subiect de interes aflat pe ordinea de zi a întâlnirii a fost situația barajului de acumulare de la Pucioasa și a alimentării cu apă a acestei localități.

Un punct de vedere care a generat o poziție fermă a ministrului mediului a fost exprimat de Valentin Calcan, reprezentantul Asociației Padina – Peștera, care a solicitat sprijin din partea autorităților pentru rezolvarea problemelor de mediu cauzate de cantitățile mari de deșeuri menajere aruncate la întâmplare de către vizitatorii din zona montană, de mare interes turistic, Padina, arie care ar trebui protejată. Pentru gândirea unui plan eficient de măsuri în acest sens, luni, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița va participa la o întâlnire cu primarul Comunei Moroeni și reprezentanții Asociației Turistice Padina – Peștera.

Întâlnirea din Dâmbovița a avut loc la inițiativa senatorului Adrian Țuțuianu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele