Despărţire! Curiman nu mai este portarul Pucioasei. Unde va juca

Publicitate

Ionuț Parghel
Ruptură la FC Pucioasa! Divizionara C dâmbovițeană și portarul Cosmin Curiman au decis încheierea raporturilor contractuale la începutul acestei săptămâni. Se pare că oficialii clubului de pe “Patrana” au luat o astfel de decizie la finalul meciului cu SR Brașov.

După plecarea lui Curiman, Pucioasa a rămas cu doi portari în lot: Sebastian Agachi și Darius Duță, unde ultimul a fost achiziționat în iarnă de la CSM Fieni. Curiman nu a dus lipsă de oferte după despărțirea de Pucioasa. Începând de ieri, acesta a devenit noul portar al divizionarei D Unirea Răcari, formație ce și-a trasat ca obiectiv titlul de campioană județeană la finalul sezonului. Se pare că fostul portar al Pucioasei reprezintă ultimul transfer făcut de gruparea din sudul județului în pauza competițională. De-alungul carieriei Curiman a evoluat la formații precum Unirea Urziceni, Gaz Metan Mediaș, FC Bihor Oradea, FC Sibiu, Gloria Bistrița, Daco Getica București sau  Dentaș Tărtășești.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!