Denis Ispas, în conflict deschis cu Chindia Târgoviște! “Nu mă consider trădător”

0
Publicitate

Ionuț Parghel
Conflictul dintre Chindia Târgoviște și jucătorii Denis Ispas și Georgian Honciu nu pare nici pe departe încheiat, după ce ambii au ales ca din vară să joace pentru Dunărea Călărași, o contracandidată la promovare. Excluși din lot pe motiv că au semnat cu liderul Ligii a 2-a, cei doi fotbaliști vor respecta înțelegerile contractuale cu gruparea dâmbovițeană, chiar dacă se vor antrena separat de lot și, cel mai probabil, vor sta pe tușă până în vară, când vor deveni liberi de contract.

În acelaști timp, ei așteaptă ca și clubul târgoviștean să le onoreze drepturile financiare, atâta timp cât se află sub contract cu divizionara B dâmbovițeană. Ispas a lăsat de înțeles că nu este trădător pentru că a ales să joace la Călărași după ce-i va expira înțelegerea contractuală cu Chindia. “Cel mai probabil în prima jumătate a anului nu o să joc în nici o parte, iar din vară 100% voi juca la Călărași. Până în vară voi respecta contractul cu Chindia chiar dacă sunt nevoit să mă pregătesc în parc, pe motiv  că sunt exclus din lot. Nu pot să plec acum, mai am de primit bani de la Chindia. Mie nu mi s-a dat salariul din decembrie. Nu mai pot juca la Chindia până în vară fiindcă oamenii nu mai doresc acest lucru. O să plec de la Chindia numai în momentul când mi se dă ultimul salariu, astfel nu o să plec sub nici o formă. Eu și Grigore nu suntem plătiți din decembrie. Din ce-am văzut, la noi e un tratament mai aparte. De asemenea, eu nu mă consider un trădător  că am semnat cu Dunărea Călărași. Nu se poate ca oficialii clubului unde am activat șase ani să mă facă trădător. Mergem în altă parte pentru un trai mai bun. Nu cred că un jucător care pleacă de la  Dinamo la Steaua e considerat trădator sau un jucător care lasă Barcelona pentru Real Madrid e văzut trădător. Dar, dacă e să continuăm în acest fel, când domnul președinte Marcel Ghergu a plecat de la Chindia Târgoviște la FC Argeș a fost numit tot trădător? Și asta a fost numită tot trădare? Îmi e greu să cred. Ne mai oprește și pe noi lumea prin oraș și ne spune anumite lucruri. Nu e corect să fim făcuți oameni fără caracter, golani și tot așa. De bine de rău ne-am făcut datoria la Chindia atât cât am putut”, ne-a declarat Denis Ispas.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele