Debut în Liga I pentru un fotbalist dâmbovițean! Este atacant la FC Voluntari și a fost junior la GȘA Nucet. “Să joc pe prima scenă este o mândrie”

Publicitate

Ionuț Parghel
Numărul fotbaliștilor dâmbovițeni care evoluează în acest sezon pe prima scenă a fotbalului românesc s-a mărit. Astfel, în actuala stagiune a Ligii I, județul nostru va fi reprezentat de 11 jucători începând din această săptămână. Ultimul dâmbovițean care a făcut cunoștiință cu eșalonul de elită al fotbalului românesc este atacantul lui FC Voluntari, Alexandru Stoica (18 ani).

Originar din Podu Rizii, fostul junior al Nucetului a bifat primul joc în Liga I, luni după-amiază, în disputa dintre FC Hermannstadt – FC Voluntari, pierdută de ilfoveni cu scorul de 0-4. Chiar dacă echipa sa a pierdut, Stoica s-a bucurat foarte mult că a debutat în Liga I. “A fost un moment foarte frumos din viața mea. Să joc în Liga I reprezenta unul dintre visele mele. Îmi pare rău că am pierdut. Să joc în Liga I reprezintă o mândrie. După ce-am debutat pe prima scenă pot să spun că rezultatul muncii mele nu a fost în zadar. În viitor îmi doresc să joc la o echipă cât mai bună”, ne-a declarat entuziasmat Alexandru Stoica, jucător descoperit de Marius Rotaru. Jucătorul a fost folosit titular în meciul cu Hermannstadt și a jucat toate cele 90 de minute ale întâlnirii.Tânărul atacant a plecat de la GȘA Nucet în 2014, fiind achiziționat la acea de vreme de Rapid București. După despărțirea de centrul de copii și juniori „feroviar”, Stoica a ajuns la FC Voluntari II, divizionară C la care a evoluat sezonul precedent. După ce s-a remarcat din plin la a doua echipă a clubului ilfovean, jucătorul a fost urcat rapid la prima formație a Voluntariul. Cel care l-a promovat pe Stoica la prima formație a ilfovenilor a fost Daniel Oprița, antrenor ce ieri a fost schimbat cu Gheorghe Mulțescu, din cauza înfrângerii dratsice suferite cu sibienii. Pe de altă parte, Stoica a bifat câte două selecții în naționalele U17 și U18 ale României.
Flărin Tănase, Mihai Bălașa, Andrei Vlad (toți FCSB), Laurențiu Corbu, Daniel Popa (ambii Dinamo București), Georgian Honciu, Denis Ispas, Cezar Lungu (toți Dunărea Călărași), Valentin Mihăilă (CS U Craiova), Bogdan Bucurică și Alexandru Stoica (ambii FV Voluntari) reprezintă cei 11 fotbaliști care reprezintă Dâmbovița în actualul sezon al Ligii I

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!