Ieri, într-o conferință de presă, antrenorul Dunării Călărași, Dan Alexa, a adus lămurii în privința situației celor doi jucători ofertați de la Chindia. “Au fost acele discuții cu cei de la Chindia pentru Honciu și Ispas. Țin foarte mult să aduc niște lămuriri, pentru că s-a creat, așa, o părere că le-am fi furat jucătorii. Nu au fost adevărate. Vă spun eu cum s-a întâmplat. Le-am făcut o ofertă celor doi, iar ei au așteptat două săptămâni. Au așteptat oferta Chindiei. Cei de la Chindia trebuie să-și asume faptul că au pierdut cei mai buni jucători ai lor. Honciu și Ispas au așteptat oferta de la Chindia pentru prelungirea contractelor. Oferta a venit, dar a fost prea mică. Cred că cei doi ar trebui respectați mai mult. Sunt doi dintre cei mai buni jucători ai Ligii a 2-a. Pentru faptul că am reușit să-i luăm din vară nu poate decât să ne bucure. Au fost multe lucruri neadevărate, că am fi contactat mai mulți jucători, dar nu liberi de contract. Mi l-aș fi dorit foarte mult și pe Cherchez, dar mi-a promis că din vară vine la noi în eventualitatea în care vom promova. Apoi au fost discuții că l-aș fi vrut și pe Licu. Licu este unul dintre transferurile bune ale Chindiei. El îmi este și neam cumva, prin alianță. L-am dorit pe Licu, dar aveam de ales între el și Stoica. Știți foarte bine că Stoica a confirmat aici la Călărași, este ca și un copil al orașului și am decis să-l iau pe el. În momentul în care l-am luat pe Stoica, nu ne-am mai gândit la Licu. Eu cred că Licu pentru Chindia este un transfer reușit. Este unul dintre cei mai buni jucători din Liga a 2-a. În rest, una peste alta, cei din conducerea Chindiei trebuie să-și asume faptul că greșeala este a lor. Nu poți să pierzi atât de ușor doi jucători de o asemenea valoare. Altceva noi nu am făcut. Ne-am făcut treaba, ne-am văzut de interesul nostru”, a precizat Dan Alexa.