Dâmbovițeni, suspecți de infracțiuni de furt calificat în județul Argeș

Publicitate

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Din cercetări s-a stabilit că doi bărbaţi, de 42 de ani, din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, respectiv 45 de ani, din Călineşti, judeţul Argeş, ar fi sustras bunuri din autocamioane staţionate în parcări adiacente autostrăzii A1, în cursul lunii septembrie a.c., precum şi în cursul anului 2017.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat persoanelor vătămate.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de trimitere în judecată.

Cu o zi înainte, pe 13 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei de Politie Rurală Leordeni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi au reţinut un bărbat de 32 de ani, din Crângurile, judeţul Dâmboviţa. Din cercetări s-a stabilit că, în luna ianuarie a.c., bărbatul ar fi sustras bunuri şi bani dintr-o locuinţă, precum şi carburant din două autocamioane, aflate într-o gospodărie de pe raza localităţii Răteşti.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!