DÂMBOVIŢA: Un şofer băut a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Maşina s-a făcut praf

Publicitate

Accident serios ieri, pe DJ722, la Mircea Vodă. Un şofer în vârstă de 50 de ani a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, şi s-a răsturnat cu maşina. Autovehicului a ajuns destul de departe de şosea, cu roţile în sus.

În urma accidentului şoferul şi un pasager în vârstă de 45 de ani au fost răniţi. Primul a fost transportat la spitalul din Titu, iar cel de-al doilea a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte. În urma impactului cu solul maşina s-a turtit serios, iar cei aflaţi în maşină au văzut moartea cu ochii. În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!