DÂMBOVIȚA: Luptătorii SAS au intrat peste trei adolescenți. Pentru ce erau căutați

0
Publicitate

La data de 11 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au descins la domiciliile a trei adolescenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, toţi din localitate, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat şi complicitate la infracţiunea de furt calificat.

În sarcina acestora s-a reţinut că, în noaptea de 15 spre 16 mai, prin forţarea uşii de acces, ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Găeşti şi ar fi sustras trei console pentru jocuri video, 6 manete de control şi două DVD-uri cu jocuri, pe care ulterior le-ar fi comercializat către alte persoane.

Tânărul de 18 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca mâine, 12 iulie, să fie prezentat magistraţilor pentru dispunerea unor măsuri preventive.

În urma percheziţiilor, au fost identificate bunurile sustrase, acestea fiind recuperate şi restituite societăţii prejudiciate.

De asemenea, la domiciliul unuia dintre cumpărători a fost descoperită cantitatea de 0.5 m³ de material lemnos, pentru care nu deţinea documente justificative de provenienţă.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar lemnul a fost confiscat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele