DÂMBOVIŢA: Hoţ de biciclete, prins de poliţişti

0
Publicitate

La data de 18 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au identificat un bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de furt. În sarcina acestuia s-a reţinut că, în ziua de 16 iunie a.c., ar fi sustras două biciclete lăsate nesupravegheate şi neasigurate pe stradă. Bunurile au fost recuperate şi restituite persoanelor vătămate.


Recomandările poliţiştilor pentru prevenirea furturilor de biciclete

Nu vă lăsaţi niciodată bicicleta neasigurată, nici măcar pentru câteva secunde!

Parcaţi bicicleta doar în locurile special amenajate!

Nu lăsaţi în coşul bicicletei bunuri sau bagaje !

Dotaţi-vă bicicleta cu dispozitive antifurt!

Este recomandat să utilizaţi întotdeauna două sisteme antifurt pentru asigurarea bicicletei. Unul dintre sistemele de siguranţă trebuie să acopere cadrul, roata din spate şi corpul de care este asigurată bicicleta, iar celălalt sistem trebuie să treacă prin cealaltă roată şi cadrul bicicletei. Prin acest mod se elimină şi riscul de a vă fi sustrase roţile!

Corpul fix de care va fi asigurată bicicleta trebuie să fie bine fixat în sol şi suficient de înalt pentru a nu fi smuls ori pentru a nu fi ridicată bicicleta pe deasupra acestuia.

Scările de bloc sau alte anexe sunt locurile în care hoţii acţionează adesea.

De multe ori, bicicleta este lăsată pe timp de noapte sau pentru perioade mai lungi, asigurată de balustradă, în scara blocului. Modul în care se face accesul în scara blocului, atenţia pe care o acordăm persoanelor străine sau suspecte pe care le vedem în bloc sunt alte elemente care conduc la descurajarea infractorilor si protecţia crescută a bicicletei.

Nu cumpăraţi biciclete a căror provenienţă nu poate fi justificată sau al cărui preţ este foarte mic. Hoţii vor să vândă imediat bunul sustras. Refuzaţi astfel de chilipiruri şi în acest mod veţi descuraja furturile de biciclete.

În cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia, apelând numărul unic de urgenţe 112!

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele