DÂMBOVIŢA: ATYC a mărit preţul biletelor înainte de a fi majorate accizele la carburanţi. Cât costă acum un drum spre Ploieşti

Publicitate

Guvernul a decis majorarea accizelor pentru benzină şi motorină. Chiar dacă accizele nu au crescut încă, majorarea urmând să aibă loc gradual, în două etape, cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie, firma târgovişteană de transport ATYC a mărit preţul biletelor.

Oamenii care au avut drum până la Ploieşti ieri s-au trezit că preţul nu mai era 9 lei, cel cu care erau obişnuiţi, ci 10 lei. Este astfel o scumpire de 1 leu la preţul acestei curse, iar asta în condiţiile în care majorarea accizelor la benzină şi motorină nu s-a produs încă. “Se pare că nu au mai avut răbdare să se mărească accizele. Au scumpit biletele mai devreme. A fost aşa, pe nepusă masă, cum se spune, toţi erau uimiţi”, a spus unul dintre oamenii care au luat microbuzul ieri spre Ploieşti.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!