DÂMBOVIŢA: Amenzi de aproape 90.000 lei aplicate de poliţişti

Publicitate

La data de 15 februarie a.c., 267 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Pe parcursul zilei de 14 februarie, poliţiştii au intervenit la 31 de evenimente, dintre care 16 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi au constatat 23 de infracţiuni.

Dintre acestea, 6 au fost contra persoanei, 7 contra patrimoniului şi 5 în domeniul economico-financiar. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 361 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la 89.675 de lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 330 de lei. Exemplu: Un bărbat, din Râul Alb, în calitate de vânzător al unei societăţi comerciale, a fost depistat, de poliţiştii de la Secţia nr. 5 Poliţie Rurală Voineşti, în timp ce comercializa, fără a deţine documente de proveninţă, 80 de ţigarete. Cel în cauză a fost sancţionat pentru nerespectarea pevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, iar ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării. De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au depistat un bărbat în timp ce transporta, cu un atelaj hipo, cantitatea de 0.800 mᶟ fără a deţine documente legale de provenienţă şi transport. Materialul lemnos a fost confiscat, iar cel în cauză a fost sancţionat pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!