CSM Târgoviște va debuta în noul sezon al LNBF pe 9 actombrie, în compania Agronomiei București. Disputa cu CSM Alexandria, din startul sezonului, a fost reprogramată

Publicitate

Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște va debuta în noul sezon al LNBF pe 9 octombrie, acasă, în compania Agronomiei București, într-un joc ce va conta pentru etapa a doua a campionatului.

În runda inaugurală a întrecerii, formația antrenată de Cătălin Tănase trebuia sa dea piept, în deplasare, cu CSM Alexandria. Potrivit unui comunicat al Federației Române de Baschet, disputa dintre cele două formații a fost reprogramată pentru data de 7 noiembrie.

Așa cum se cunoaște în noul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin, CSM Târgoviște face parte din Grupa Est, alături de Sepsi Sfântu Gheorghe, Olimpia CSU Brașov, CSM Alexandria, Phoenix Știința Constanța, Agronomia București și Rapid București.

La debutul în noul sezon, în primele două jocuri ale seriei Est, Agronomia a trecut de Rapid București, cu 79-57, iar campioana Sepsi Sfântu Gheorghe a dispus de Olimpia CSU Brașov, cu 76-43.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!