CSM Târgoviște joacă astăzi pentru trofeul Cupei României Aversar îi va fi CS Volei Alba Blaj, noua campioană a țării

Publicitate

Ionuț Parghel
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște păstrează șanse de a termina sezonul la înălțime. După ce săptămâna trecută a intrat în posesia medaliilor de bronz în campionat, ieri după-amiază, formația antrenată de Luka Valerijan a reușit calificarea în finala Cupei României, învingând în semifinale, pe CSM Lugoj, cu 3-0, în Sala Sporturilor din Alexandria. Disputa cu bănățencele a fost una la discreția dâmbovițencelor, atâta timp cât urcarea în ultimul act a fost obținută în doar trei seturi. Dacă pe primele două târgoviștencele le-au câștigat cu 25-15, pe al treilea și l-au adjudecat cu 25-23. În partida cu Lugoj, “motoarele” Târgoviștei au fost Sara Klisura, Alexandra Trică și Jelena Alajbeg, principalele marcatoare ale meciului. Dacă Klisura și-a trecut în cont 16 puncte, următoarele două jucătoare au contabilizat 12, și respectiv 11 puncte. În această după-amiază, de la ora 17.00, în finală, CSM Târgoviște va înfrunta pe CS Volei Alba Blaj, noua campioană a României, dar și o echipă ce ieri a trecut în semifinale de CSM București, cu 3-1.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!