Cristian Neguț, noul “briliant” al Chindiei Târgoviște! “Îmi doream să încriu”

Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște a început cu dreptul sezonul de primăvară al Ligii a 2-a. Divizionara B dâmbovițeană a obținut un succes important cu Aerostar Bacău (3-2) și continuă să rămână în cărțile promovării pentru Liga 1.

Unul dintre artizanii care a ajutat Chindia să-și îndeplinească obiectivul în disputa cu echipa lui Florin Bratu a fost mijlocașul ofensiv Cristian Neguț (23 ani). “Motoreta” din flancul drept al terenului a fost unul dintre fotbaliștii exponențiali din angrenajul lui Viorel Moldovan. Neguț a fost jucătorul care a marcat al doilea gol al Chindiei, dar și cel care a restabilit egalitatea pentru 2-2. În minutul 62, “Tabarcea” a înscris din întoarcere, la colțul lung, dintre Tabacariu și Drugă. Fotbalistul cotat de Transfermarkt.com la 250 000 de euro își dorea mult să înscrie cu Aerostar pentru a începe în forță partea secundă a sezonului. “A fost un meci dificil. Trebuie să ținem cont că a fost primul oficial din acest an pentru noi. Ne bucurăm că am obținut toate punctele. A fost o victorie meritată pentru că am dominat în mare parte ostilitățile din teren. A trebuit să muncim din greu, ca de fiecare dată, pentru că în meciurile cu noi nimeni nu se dă la o parte cu noi. Din ce am văzut, împotriva noastră toate echipele se motivează. Acest lucru am văzut și din partea Bacăului, o echipă bine organizată, dar cu ceva problema în linia defensivă. A fost bine că ne-am atins obiectivul în acest joc. Ne așteptam să avem parte de un meci greu cu Bacăul. După cum s-a văzut, ei nu au venit în excursie la Târgoviște. Noi am făcut un joc bun. A fost o victorie importantă și un succes care ne-a dus să începem cu dreptul returul. Cu toții ne dorim să avem parte numai de victorii pentru a reuși promovarea la final. O să dăm pe teren tot ce avem mai bun pentru a ne atinge obiectivul promovării. Îmi doream mult să marchez, dar în același timp și să ieșim învingători. Mă bucur că am reușit să încriu din nou și sper să fac acest lucru în continuare”, ne-a declarat jucătorul care a spus pas la câteva oferte venite pe adresa sa în această iarnă. Cristi Neguț este principalul golgheter al Chindiei în acest sezon, cu 12 goluri marcate. Dacă va continua și în acest an seria evoluțiilor bune, mijlocașul ofensiv are toate șansele ca din vară să facă pasul la o echipă mult mai puternică decât Chindia. Nu ar fi exclus ca din noua stagiune pe actualul elev al lui Viorel Moldovan să-l vedem îmbrăcând echipamentului unei formații din Liga 1!
Sursă foto: Ionuț Iacob

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!