A crescut valoarea pachetului alimentar în cadrul programului ”Masă caldă în școli”

Publicitate

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat în ședința de guvern din 9 noiembrie că programul pilot ”Masă caldă în școli” va continua, iar printr-o ordonanță de urgență adoptată deja a fost majorată cu aproximativ 40% valoarea pachetului alimentar zilnic de care beneficiază fiecare copil. Astfel, suma a crescut de la 7 lei, cât a fost până acum, la 10 lei, bugetul alocat programului crescând de la 30,7 milioane de lei la 46,7 milioane de lei.

O altă noutate introdusă prin acest act normativ, pentru a simplifica procedurile de atribuire a contractelor de către compartimentele de specialitate din administrațiile locale, vizează trecerea de la an şcolar la an calendaristic. Această modificare contribuie la asigurarea continuităţii programului-pilot.

”Am decis continuarea acestui program având în vedere beneficiile aplicării înregistrate ca urmare a aplicării lui până acum: scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului și a întârzierilor la prima oră, formarea deprinderii la copii a unei alimentații sănătoase”, a declarat premierul.

Programul pilot „Masă caldă în școli” este, din nefericire, destinat preșcolarilor și elevilor doar din 50 de unități de învățământ preuniversitar.

Prima etapă a Programului pilot s-a aplicat în anul școlar 2016-2017 și a implicat tot 50 de unități școlare. Cele 50 de școli în care se derulează actuala etapă a doua, în anul școlar 2017-2018, au fost selectate astfel încât fiecare județ să aibă cel puțin o unitate de învățământ inclusă în proiect și, totodată, să fie reprezentative din punct de vedere al problemei semnalate (medii geografice izolate sau greu accesibile, medii sociale defavorizate, medii economice cu grad ridicat de pauperitate).

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!