COVID-19. Măsuri importante și urgente luate de Primăria Orașului Titu pentru persoanele vulnerabile, Unitatea Primiri Urgențe și Serviciul de Ambulanță

Publicitate

Consiliul Local al Orașului Titu a aprobat astăzi, la propunerea primarului Traian Niculae, o serie de măsuri care să vină în sprijinul locuitorilor orașului, cadrelor medical și Serviciului de Ambulanță având în vedere starea de urgență generată de pandemia de COVID-19.

Iată, pe scurt, prezentarea măsurilor:

  1. Asigurarea unui pachet săptămânal în valoare de 50 de lei din care vor fi achiziționate alimente de bază pentru categoriile defavorizate expuse riscului de infectare cu SARS – COV2:

– Persoanele vârstnice de peste 65 de ani fără susținători legali și fără vreo formă de venit;

– Persoanele adulte cu grad de handicap grav;

– Beneficiarii venitului minim garantat;

– Beneficiarii dreptului privind acordarea de alocație pentru susținerea de familii monoparentale;

– Alte cazuri speciale (persoane inactive, fără profesie, persoane în risc de marginalizare socială etc);

”La acest proiect de hotărâre lucrez de aproximativ 2 săptămâni, de la declanșarea stării de urgență, împreună cu aparatul de specialitate al primăriei, iar la inițiativa mea, pentru a nu afecta bugetul orașului din taxele și impozitele plătite de dumneavoastră, am demarat o acțiune de sponsorizare începând cu firmele în care sunt eu acționar, cu suma de 20.000 lei, ulterior răspunzând apelului meu și alți agenți economici din oraș, cărora vreau să le mulțumesc pe această cale”, a declarat edilul orașului Titu, Traian Niculae.

Au răspuns apelului:

– Metaplast SRL – 10.000 lei;

– Romstar SRL – 10.000 lei;

– Atlas Park Residence – 50.000 lei;

– Denismon SRL – 3.000 lei;

– Helene SRL – 10.000 lei;

– NTC Helene Impex SRL – 10.000 lei.

”Astfel, avem asigurată suma de 93.000 de lei în acest moment, această sumă va acoperi următoarele 4 săptămâni în care vom distribui aceste alimente. Pentru luna mai, vom continua să asigurăm aceste alimente tot prin sponsorizări și donații, pentru a nu destabiliza planul de investiții și lucrările care se vor desfășura la nivelul orașului în acest an. Voi contribui personal din nou și în luna mai, alături de agenții economici de mai sus și de alți agenți economici cu care am avut discuții, în urma cărora aceștia și-au manifestat intenția de a ajuta. Suntem în proces de achiziționare a acestor pachete de alimente, astfel încât, acestea să poată fi distribuite începând de săptămâna viitoare”, a mai declarat edilul, urmând să revină cu amănunte.

Nu a fost uitată nici Unitatea Primiri Urgențe Titu:

  1. Alocarea sumei de 200.000 din fondul de rezervă pentru situațiile de urgență prevăzute la începutul anului 2020 a fost repartizată integral către UPU Titu, din care 50.000 lei pentru materiale și echipamente de protecție (măști, mănuși, combinezoane, dezinfectanți etc) și 150.000 lei pentru aparatură medicală, achiziția acestora făcându-se cu consultarea medicului responsabil de la UPU Titu.

”Dacă se constată că mai este nevoie, voi suplimenta fondurile pentru UPU Titu, vă asigur că voi găsi sursele de finanțare necesare. Vreau să vă asigur, stimați locuitori ai orașului, de faptul că eu cunosc toate problemele și nevoile pe care le are orașul Titu, am fost și voi fi lângă fiecare cetățean care a avut sau va avea nevoie de sprijinul meu. Împreună cu echipa mea suntem la datorie zi de zi pentru dumneavoastră și suntem pregătiți să luăm toate măsurile care se impun pentru a trece cu toții cu bine de această perioadă grea. Să ne revedem sănătoși cu toții și nu uitați că vă stăm la dispoziție oricând aveți nevoie de noi”,  a transmis edilul de la Titu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!