Condițiile în care se poate încheia constatarea amiabilă în caz de accidente rutiere. Ce trebuie să ştii

Publicitate

Constatarea amiabilă este o alternativă la metoda clasică de constatare a unui accident. Polițiștii informează că utilizarea constatării amiabile de accident nu este o obligaţie, este doar o opţiune, dar este o alternativă la metoda clasică de constatare a unui accident care include deplasarea la Poliţie.

Atenție: Completarea şi semnarea formularului “Constatare amiabilă de accident” nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor de vehicule, ci un cumul de elemente ce contribuie la soluţionarea dosarelor de daună.

Formularul “Constatarea amiabilă de accident” poate fi utilizat dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: din accident au rezultat doar pagube materiale (fără vătămări corporale); sunt implicate doar două vehicule care deţin RCA valabil la data producerii accidentului; nu au rezultat pagube şi la alte structuri (stâlpi, garduri, clădiri etc.); accidentul are loc pe teritoriul României; există acordul de voinţă al celor doi conducători de vehicule, exprimat prin semnarea formularului.

În situaţia în care unul dintre vehicule este staţionat sau parcat, formularul poate fi completat şi de către proprietarul sau utilizatorul acestuia. Conducătorul auto care are pretenţii de despăgubire se va adresa societăţii la care este asigurat celălalt conducător auto, depunând formularul la orice reprezentanţă a societăţii din domeniul asigurărilor. Odată cu depunerea formularului, se eliberează şi documentul de introducere în reparaţie a vehiculului.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!