Concert ”In memoriam Laura Stoica” la Târgoviște. Accesul, pe bază de invitații, criticat de târgovișteni în mediul online

Publicitate

Pentru a aduce omagiul binemeritat vieţii şi carierei interpretei ”adoptate” de Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, organizează un concert extraordinar ”IN MEMORIAM LAURA STOICA”.

Pe 10 octombrie, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște va găzdui de la ora 18 un spectacol extraordinar, alături de Orchestra Simfonică “Muntenia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, dirijată de maestrul Daniel Jinga și de îndrăgitele artiste Sanda Ladoși și Nico.

Totodată, invitate în spectacol sunt: Elliane, Ayona, Bianca Sumanariu, Mădălina Cernat, Giulia Eftimescu, Ava, Cristine Popa.

Prezintă actrița Alexandra Velniciuc.

Accesul este gratuit și se face pe baza invitațiilor ce vor fi ridicate de la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în perioada 4 – 9 octombire, între orele 8.00-16.00, metodă criticată însă pe mediile de socializare, unde târgoviștenii sugerează ca astfel de evenimente cu acces gratuit să aibă loc în locuri publice, pentru a avea acces cât mai multe persoane.

Târgoviștea nu are încă o sală de spectacole adecvată cerințelor din ce în ce mai mari, Casa de Cultură a Sindicatelor nu mai oferă condițiile cerute în ziua de azi, iar sala Teatrului Tony Bulandra fiind destul de mică.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!