Colectarea selectivă a deșeurilor la Târgoviște. Ce vom arunca în containerul verde

Publicitate

Administrația municipală de la Târgoviște a lansat programul de colectare selectivă generală a deșeurilor la nivelul orașului.

Potrivit primarului Cristian Stan, ”practic, fiecare punct de precolectare din oraș va fi dotat, în prima etapă, cu un container de culoare verde, pe acesta fiind aplicat și un autocolant cuprinzând un ghid de colectare selectivă, container în care va trebui puse deșeurile reciclabile, respectiv hârtie, metal, plastic și sticlă. Aceste deșeuri vor fi ridicate și transportate separat”, a arătat edilul.

Până la dată de 31 decembrie 2020, trebuie atins un nivel de reciclare de minimum 50% din masă totală generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere.

Serviciul este gestionat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, nu direct de municipiul Târgoviște.

În zilele următoare, astfel de containere vor fi amplasate în toată Târgoviștea, iar edilul face apel la cetățeni să facă un efort și să utilizeze aceste containere verzi pentru cele 4 tipuri de deșeuri ”uscate”: sticlă, plastic, hârtie și metal.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!