COD PORTOCALIU în Dâmboviţa. Pericol de inundaţii

0
Publicitate

Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod portocaliu de ploi abundente, din 8 iulie, ora 16.00 până pe 10 iulie, ora 21.00, pentru 17 judeţe: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.

Restul țării a rămas în codul galben de precipitaţii.

Este pericol de inundații și pe râuri, inclusiv în Dâmbovița, unde este emis cod galben pentru mai multe bazine hidrografice.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a convocat comandamentul de urgenţă cu prefecţii din judeţele aflate sub avertizări meteorologice şi hidrologice. Peste 21.000 de lucrători ai MAI sunt alertaţi şi pregătiţi să intervină pentru ajutorarea populaţiei şi limitarea efectelor fenomenelor meteorologice.

Ministerul Afacerilor Interne este pregătit să intervină cu peste 21.000 de angajaţi, după cum urmează: 7.936 poliţişti, 4.844 pompieri, 8.447 jandarmi, care vor acţiona cu 7.489 mijloace tehnice.

La nivel național, ploile de zilele trecute au avut efecte în 27 de localităţi din 16 judeţe şi Bucureşti.

Situaţia la nivel naţional este monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată, care funcţionează la nivelul MAI, pentru ca intervenţiile în teren să se desfăşoare în condiţii optime din punct de vedere al resurselor alocate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele