Clipe de coşmar pentru un primar din Dâmboviţa. Un individ a încercat să intre peste el şi l-a ameninţat

Publicitate

La data de 23 august, la ora 00.19, la nivelul Centrului Operațional, a fost înregistrat apelul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, al unui bărbat din localitatea Gura Foii, prin intermediul căruia acesta sesiza că un alt bărbat intenționează să intre peste el în curte și că se simte amenințat. Victima este Radu Georgescu, primarul comunei Gura Foii.

De îndată, apelul a fost redirecționat de către operatorul 112 la Poliția Orașului Găești pentru ca echipa operativă să se deplaseze la fața locului.

La 5 minute de la primirea apelului, echipa operativă de la nivelul Secției nr.8 Poliție Rurală Valea Mare s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care au fost identificate atât partea reclamantă, cât și pe cea reclamată.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, ar fi lovit cu picioarele în porțile de acces în curtea locuinței părții vătămate.

Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției Orașului Găești pentru audieri, pe numele lui fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.

La finalizarea cercetărilor, dosarul penal va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești cu propuneri legale.

În cursul nopții de 23 august a.c., la ora 01.54, partea vătămată a revenit cu un apel 112 prin intermediul căruia și-a exprimat nemulțumirea că cel reclamat nu a fost reținut sau arestat de polițiști.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!