Chindia Târgoviște, tot mai aproape de Liga 2 după eșecul sever cu Viitorul Constanța. Emil Săndoi mai crede în salvare: “Va fi greu în continuare, dar nu imposibil”

Publicitate
Distribuie

Chindia Târgoviște continuă șirul dezamăgirilor în Liga 1. Sâmbătă după-amiază, la Ovidiu, formația dâmbovițeană a suferit unul dintre cele mai severe eșecuri din play-out: 1-4 cu Viitorul Constanța.

Într-un joc în care târgoviștenii au reușit foarte puțin pe teren, reușitele Viitorului au fost semnate de Ganea (42), Iancu (61) și Rivaldinho (71, 83). Singurul gol al Târgoviștei a fost marcat de Florea, în minutul 65.

Chiar dacă dâmbovițenii sunt cu un picior  în Liga 2, conducerea tehnică încă mai crede că poate salva Chindia de la căderea în eșalonul secund.

“Sunt puțin dezamăgit de atitudinea pe care am avut-o în prima repriză. Ne-a fost atât de frică…incredibil. E o presiune pe jucători din cauza locului pe care îl avem în clasament. M-a nemulțumit lipsa de curaj pe care am avut-o în prima repriză.

Au fost greșeli individuale, nu vreau să intru în amănunte. Greșeli care s-au făcut și în repriza a doua și ne-au costat. Atunci când scorul a fost la limită nu am avut inspirație în fața porții. Viitorul merită victoria.

Rămâne de văzut. În ceea ce privește, eu nu am avut o perioadă de pregătire. Eu îi descopăr pe unii dintre ei. Va fi greu în continuare, dar nu imposibil. Toată viața este un risc. Nu? Din punctul ăsta de vedere, dacă nu riști nu câștigi. Am luat o decizie, mi-o asum, nu e nicio problemă.

Este vina noastră, a tuturor, chiar dacă jucătorii au făcut greșeli individuale. Sunt o persoană realistă și îmi plăcea să spun lucrurilor pe nume. Putem să spunem că este un meci, care poate să schimbe parcursul unui final de campionat. Este un timp foarte scurt, mă îngrijorează accidentarea lui Pițian, n-am posibilitatea în unele momente să schimb sistemul”, a declarat tehnicianul Emil Săndoi, la finalul întâlnirii cu Viitorul.

Miercuri de la ora 17.00, pe arena „Ilie Oană”, din Ploiești, Chindia va înfrunta Academica Clinceni, într-un joc ce va conta pentru runda a 12-a a play-out-ului.

Sursă foto: Digi Sport

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!