Chindia Târgoviște s-a împiedicat de FC Argeș pe teren propriu. Antrenorul piteştenilor, trimis în tribună după ce l-a faultat pe Neguţ

Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște a înregistrat primul semi-eșec în campionat după ce-a remizat, 1-1, cu FC Argeș, pe teren propriu. Împotriva unui adversar care se caracterizează ca fiind un adevărat “coșmar” pentru echipa dâmbovițeană, elevii lui Viorel Moldovan s-au prezentat anost și fără nici un fel de vlagă.

Dacă în prima repriză nu au existat la poarta lui Ureche, în actul secund au arătat acceptabil timp de 15 minute. În prima parte a celei de-a doua reprize, Cherchez a deschis scorul, printr-un șut în stânga portarului (49), iar “decarul” L. Mihai s-a aflat aproape de a dubla avantajul dintr-o lovitură liberă, dar Ureche a scos mingea cu mare greutate în corner (60). Astfel, după cele două faze pozitive ale târgoviștenilor, Chindia a stat numai în corzi, iar Argeșul a “lovit” neîncetat, precum un boxer în ring. La capătul a două avertismente lansate de R. Costin și I. Șerban, Buhăescu a restabilit egalitate (71), după ce-a făcut șah mat defensiva târgovișteană. După o serie de driblinguri, precum în curtea școlii, atacantul piteștean a marcat lângă bară, dar în același timp a provocat și multă mâhnire în rândul suporterilor târgovișteni. Peste alte trei minute Chindia a scăpat ca prin urechile acului, după ce mingea trimisă de Buleică, dintre fundașii târgovișteni, s-a oprit la încheietura barelor. Așadar, după trei meciuri cu victorii pe linie, Chindia a bifat primul pas greșit în fața propriilor fani și a unei formații care îi este “naș” de o perioadă bună de timp. Roș-albaștrii au parte etapa viitoare de un nou joc infernal, întâlnind în deplasare, Petrolul Ploiești, echipă care a clacat în ultimul meci disputat: 0-1 cu Metaloglobus București.
Neguț, faultat de …antrenorul Emil Săndoi!
Minutul 83 a adus în prim-plan cea mai controversată fază a meciului de pe “Eugen Popescu”. La un contraatac al Chindiei, mijlocașul ofensiv Cristi Neguț a fost oprit la marginea terenului de antrenorul piteștenilor Emil Săndoi. La acea fază, fostul fundaș al Craiovei l-a deposedat pe Neguț de minge faultându-l neașteptat. Imediat, după faza pricinuită, Săndoi a fost eliminat și trimis în tribună de arbitrul Adrian Comănescu.În ultimele șapte minute ale întâlnirii, antrenorul a urmărit meciul din spatele băncii de rezerve a Argeșului, „uitând” de trimiterea sa în tribună.

Chindia Târgoviște – FC Argeș 1-1 (0-0)
Marcatori: Cherchez (49)/ Buhăescu (71).
Chindia: Aioani – Martac, Gîsă, Vătavu, Dumitrașcu – Mihaiu (83 Mihalache), Novac (75 Lungu), L. Mihai, C. Stoica (75 Neguț) – Florea, Cherchez. Antrenor: Viorel Moldovan.
FC Argeș: Ureche – Șerban, Turda, Gugu, Hreniuc, Șerbănică – Oancea (62 Năstăsie), Panait, R. Costin (85 Tăbăcariu), Buleică – Buhăescu (88 Nilă). Antrenor: Emil Săndoi.
Stadion “Eugen Popescu”. Spectatori: 4000.
Au arbitrat: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) – Raul Ghiciulescu (Lugoj), Andrei Chițoiu (Timișoara). Rezervă: Iuliana Demetrescu (Rm. Vâlcea). Observatori FRF: Vasile Bratu (Slobozia) și Decu Crângașu (Ploiești).
Cartonașe galbene: Florea (51)/ R. Costin (3), I. Șerban (90+3).
Sursă foto: fotopress-24.ro

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!