Chindia Târgoviște, moral de fier înaintea duelului cu FCSB! Victorie clară într-un amical cu Academica Clinceni

Publicitate

Chindia Târgoviște se simte foarte bine înaintea meciului cu FCSB, programat duminică, 20 octombrie, în etapa a cu numărul 13 a Ligii 1.

Sâmbătă, într-un test de verificare, susținut în deplasare, echipa antrenată de Viorel Moldovan a învins la scor de neprezentare, 3-0, pe Academica Clinceni. În partida cu ilfovenii, formației din Târgoviște au fost semnate de Voduț (30), Ivancic (50) și Leca (80).

Împotriva Academicii, Chindia a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din D. Moldovan – C. Dinu, Benga, Dudea, Dumitrașcu – Yameogo, L. Mihai, Novac, Șerban – Voduț, Cherchez. După pauză au evoluat: I. Popescu – Martac, Pițian, Leca, Negrea (în probe) – Burlacu, Bic, Rață, Neciu – Dumiter, Ivancic.

Chindia înfruntă pe FCSB duminică, de la ora 20.30, pe arena “Ilie Oană” din Ploiești. Organizatorii așteaptă la disputa dintre cele două formații să ajungă în tribune cel puțin 10 000 de oameni.

Chindia traversează o perioadă excelentă după ce în ultimele trei etape a înregistrat victorii pe linie, în disputele cu FC Botoșani (3-0), Astra Giurgiu (1-0) și FC Voluntari (1-0). După 12 etape scurse din campionat, roș-albaștrii se află pe locul 9 în clasament, cu 15 puncte acumulate.

Sursă foto: AFC Chindia Targoviste/ Marius Tudor

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!