Chindia Târgoviște a mai făcut un pas spre promovarea în Liga 1

Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște a revenit din nou pe poziție de Liga 1! Ieri, pe teren propriu, dâmbovițenii și-au îndeplinit misiunea și cu ACS Poli Timișoara, învingând cu 1-0, în urma unei reușite semnate de căpitanul Cristi Cherchez, din penalty. În minutul 17 al întâlnirii, Florea a obținut o lovitură de pedeapsă, după ce a fost agățat în careu de Calugher, iar principalul golgheter al Chindiei a înscris fără speranțe în poarta lui Moldovan. Gruparea dâmbovițeană ar fi putut câștiga și mai clar disputa cu timișorenii, dar șuturile lui Florea (40) și Cherchez (58), s-au oprit în barele buturilor adverse. De asemenea, ocazii mari de gol au irosit, rând pe rând, Șerban (32, 79), Neguț (37) sau Leca (73). De partea cealaltă, ACS Poli și-a încercat și ea norocul prin Manolache (41) și Sidorenco (60, 75), dar șuturile acestora nu au avut nici un efect pe tabela de marcaj. În urma victoriei  cu timișorenii, Chindia a ajuns la cel de-al treilea succes consecutiv, dar și la cel de-al 20 succes din actuala stagiunii a eșalonului secund. Obținerea tuturor punctelor cu bănățenii i-a urcat pe roș-albaștrii din nou pe locul secund în clasament, dar în același timp i-a apropiat doar la patru lungimi de liderul Academia Clinceni, formație pe care o va înfrunta în meci direct peste două etape. În schimb, runda viitoare, în deplasare, formația pregătită de Viorel Moldovan va da piept cu UTA Arad, un adversar incomod pentru dâmbovițeni în ultimele sezoane.

Chindia Târgoviște  – ACS Poli Timișoara     1-0 (1-0)

Marcator: Cherchez (17 – pen).

Chindia: Aioani – Martac, Șandru, Leca, Panait – Neguț, Novac, L. Mihai, Șerban (75 Mihaiu) – Cherchez (66 V. Alexandru), Florea (76 Rață). Antrenor: Viorel Moldovan.

ACS Poli: Moldovan – Țîgârlaș, Paramatti (59 Bilia), S. Uyi, Olteanu – Munteanu (68 Chemin) – Siderenco, Calugher, Manolache, Buzan – Bădăuță (56 Golda). Antrenor: Valeriu Răchită.

Sursă foto: Cătălin Clopotaru

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!