Chindia Târgoviște luptă pentru promovarea în Liga I! Să începem barajul cu dreptul! “Privim dubla cu Voluntari cu optimism”

Publicitate

Ionuț Parghel
Momentul adevărului a sosit pentru Chindia Târgoviște! Echipa dâmbovițeană are din nou șansa de a ajunge pe prima scenă a fotbalului românesc după o absență de 20 de ani. În această după-amiază, de la ora 19.00, în deplasare, roș-albaștrii vor înfrunta pe FC Voluntari în prima manșă a barajului de promovare pentru Liga I.

Disputa se anunță de bun început una infernală pentru târgovișteni. Chiar dacă pornesc cu șansa a doua la victorie, elevii lui Nicu Croitoru sunt deciși să facă un meci mare pentru a spera la multa visata promovare în eșalonul de elită al fotbalului românesc. La fel ca jucătorii, conducerea tehnică de lângă Turnul Chindiei este optimistă înaintea primului duel cu ilfovenii. “Rezultatele obținute până acum sunt rodul unității de grup. Privim dubla cu Voluntari cu optimism, dar suntem conștienți că ne așteaptă două jocuri foarte grele. Vom întâlni un adversar de Liga I, ce are în componență jucători cu mare experiență, chiar la nivel internațional. Noi venim cu dorința de-a face performanță. Avem o echipă formată în mare parte din jucători târgovișteni și dâmbovițeni. Majoritatea dintre ei sunt tineri, iar obținerea unui rezultat bun în această dublă poate însemna o confirmare a talentului lor. Ne bucură faptul că întreg lotul își dorește foarte mult această performanță. Sperăm ca la ora jocului să avem toți jucătorii apți și după primul joc să privim cu mai mult optimism manșa retur a barajului, unde așteptăm lângă noi cât mai mulți suporteri. Suntem la finalul unui ciclu de patru ani de muncă și credem că o eventuală promovare în Liga I ar confirma un lucru bine făcut în această perioadă”, a precizat antrenorul Nicu Croitoru, într-o conferință de presă. De asemenea, Marcel Ghergu, președintele clubului târgoviștean a considerat că atuurile Chindiei pentru acest baraj sunt unitatea, munca și dorința jucătorilor de a face performanță. Pe de altă parte, oficialii de la Voluntari au promis jucătorilor antrenați de Adrian Mutu prime fabuloase dacă vor trece de Chindia în baraj. Astfel, dacă vor rămâne în Liga I, fiecare fotbalist de la Voluntari va încasa câte 30 000 de lei. La finalul stagiunii recent încheiate, Chindia a terminat pe locul 3 în Liga a 2-a, iar FC Voluntari a terminat pe locul 6 în ierarhia play-out-ului Ligii I. Fotbaliștii Chindiei au pregătit primul joc cu ilfovenii la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, locație unde s-au stabilit de marți. Meciul retur dintre cele două formații va avea loc pe 13 iunie, pe stadionul “Eugen Popescu” din Târgoviște.

Loturile de jucători ale celor două echipe

Chindia Târgoviște: Marian Aioani, Iustin Popescu, Teodor Meilă – portari, Mădălin Martac, Adrian Ioniță, Marian Vătavu, Cornel Dinu, Lucian Acasandrei, Denis Ciobotariu, Denis Dumitrașcu, Andrei Șerban, Liviu Mihai, Alin Nisipeanu, Crinel Stoica, Alin Pencea, Daniel Rogoveanu, Cristian Manea, Sergiu Jurj, Cristian Neguț, Alexandru Neicuțescu, Cristian Cherchez și Daniel Florea – jucători de câmp. Antrenor principal: Nicu Croitoru.

FC Voluntari: Adrian Mincă, Dragoș Balauru – portari, Alphousseyni Sane, Răzvan Horj, Marian Pleașcă, Sebastian Ignat, Lucian Cazan, Ionuț Balaur, Bogdan Bucurică, Cosmin Ichim, Mircea Leasă, Vlad Gîsă, Cezar Trandafirescu, Adelin Pârcălabu, Daniel Benzar, Laurențiu Marinescu, Daniel Ivanovici, Costin Lazăr, Mihai Căpâțână, Alexandru Răuță, Lucian Sânmârtean, Gabriel Deac, Daniel Novac, Ionuț Voicu, Alexandru Tudorie, Florin Cernat și Adrian Bălan – jucători de câmp. Antrenor principal: Adrian Mutu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!