Chindia Târgoviște, lovită pe final de joc de Voluntari, în duelul suferinței

Publicitate

Ionuț Parghel

Chindia Târgoviște a încheiat printr-o înfrângere duelul suferinței cu FC Voluntari (1-2),  susținut vineri după-amiază, pe arena “Ilie Oană” din Ploiești.

În disputa cu ilfovenii, ce a contat pentru etapa a 25-a, dâmbovițenii au fost loviți pe final de joc. Chindia a început cu frâna de mâna de trasă partida cu Voluntari, iar în minutul 8 s-a văzut condusă pe tabelă, în urma reușitei semnate de Ion Gheorghe, în minutul 8.

În cea mai mare parte a întâlnirii, târgoviștenii au căutat să restabilească egalitatea. Ivancic și Berisha au avut șansa de a restabili echilibrul, dar niciunul nu a găsit ținta căutată.

Pe final de joc, cel care a reușit să restabilesacă egalitatea pe tabelă a fost puștiul Ioniță, care l-a substituit pe Piftor. În schimb, în ultimele secvențe ale jocului, ilfovenii au dat marea lovitură și au marcat golul victorios prin Țâră.

După înfrângerea cu FC Voluntari și cu o etapă înainte de sfârșitul sezonului regulat, Chindia se menține provizoriu pe locul 11, cu doar 24 de puncte acumulate.

Săptămâna viitoare, în ultima rundă a stagiunii regulate, Chindia va înfrunta, în deplasare, pe FCSB.

Chindia Târgoviște – FC Voluntari   1-2  (0-1)

Marcatori: Ioniță (83)/ Ion Gheorghe (8), Țâră (90+3).

Chindia: D. Moldovan – Martac, Benga, Diallo, Negrea (46 Neguț) – Piftor (66 Ioniță), Bic, Rață, Yameogo – Berisha (61 Dangubic), Ivancic. Antrenor: Viorel Moldovan.

Voluntari: Cojocaru – Strună, Pașcanu, Achim, Kocic – Gorobsov, Pablo – Căpățână, Eric (55 Laidouni), I. Gheorghe (67 Moussa) – Simonovski (46 Țâră).  Antrenor: Mihai Teja.

Sursă foto: AFC Chindia Târgoviște/ Marius Tudor

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!