Chindia – Petrolul, un meci de totul sau nimic! Mihai Leca: “Trebuie să scoatem tot ce se poate din acest joc”

Publicitate

Ionuț Parghel
Meciul cu Petrolul Ploiești reprezintă prima confruntare tare pentru Chindia Târgoviște pe teren propriu în acest an. Cum meciul de pe “Eugen Popescu” se anunță a fi unul pe viață și moarte, roș-albaștrii sunt conectați în totalitate la importanța acestuia.

Elevii lui Viorel Moldovan țintesc victoria împotriva prahovenilor pentru a continua seria rezultatelor pozitive începută în jocul cu Aerostar Bacău. Eroul meciului cu FC Arges, Mihai Leca este încrezător că formația târgovișteană va putea trece și de Petrolul. “Este un meci important pentru noi. Trebuie să obținem cele trei puncte. Vom trata foarte serios acest joc, la fel ca toate celelalte. Trebuie să scoatem tot ce se poate din acest meci”, s-a exprimat apărătorul achiziționat de Chindia în iarnă de la Concordia Chiajna. Mihai Leca (26 ani) a marcat împotriva lui FC Argeș etapa trecută, când dâmbovițenii s-au impus cu 1-0 la Pitești.

Sursă foto: sportimpact.ro

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!