Centrul de Mentenanță ”Radu cel Mare” de la Teiș va deveni foarte important pentru Armata Română

Publicitate

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, în Dâmbovița! Demnitarul a fost pus la current cu mai multe probleme dâmbovițene care au legătură cu domeniul apărării naționale sau cu ministerul de resort, printre care posibilitatea trecerii Casei Armatei din Târgoviște, clădire construită în urmă cu aproximativ 100 ani și devenită monument istoric în anul 2004, din domeniul public al statului în domeniul public al județului în vederea reabilitării și modernizării acestuia și utilizarea sa pentru desfășurarea atât a activității structurilor MApN, cât și a evenimentelor culturale importante ale județului.

Au avut loc deplasări la diferite obiective de interes din Dâmbovița: unitățile militare din Târgoviște (zona Teiș), Casa Armatei din Târgoviște, Policlinica Militară din Târgoviște, locația fostei unități militare de la gara Târgoviște și Spitalul Mănăstirea Dealu – unde se va înființa primul centru de recuperare și refacere a răniților și a militarilor întorși din teatrele de operațiuni.

A avut loc și o întâlnire de lucru cu reprezentanții societăților comerciale din industria de apărare, prilej cu care ministrul Mihai Fifor a precizat că va analiza chestiunile ce i-au fost aduse în atenție și va iniția toate demersurile posibile în vederea soluționării acestora. De asemenea, a subliniat că printre subiectele de interes ale ministerului se numără și preluarea în administrare a spitalului de la Mănăstirea Dealu, înființarea unui liceu tehnologic al Armatei Române care să ofere personal calificat în domeniu și să compenseze, astfel, lipsa de cadre pe care armata o resimte în prezent, precum și modernizarea Centrului de Mentenanță ”Radu cel Mare” de la Teiș, în cadrul unui proiect-pilot: ”Va deveni un centru-pilot pentru ceea ce va însemna mentenanța echipamentelor militare din dotarea Armatei Române. Intenționăm ca acest centru să fie dezvoltat în perioada imediat următoare prin investiții foarte serioase atât în partea de infrastructură, dar și în ceea ce privește angajarea de personal, dotarea cu echipamente adecvate pentru tehnica militară de ultimă generație. Ne dorim ca centrul de mentenanță de la Târgoviște să fie un centru etalon.”

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!