Ce au descoperit poliţiştii la o societate comercială din Pucioasa. Unde depozita deşeuri periculoase

Publicitate

Ieri, 4 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu  pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la gestionarea deșeurilor periculoase.  În urma unui control efectuat la o societate comercială, din orașul Pucioasa,  poliţiştii au stabilit că, administratorul acesteia a încălcat prevederile legale referitoare la gestionarea deșeurilor periculoase, acestea fiind depozitate direct pe sol. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase” și „poluarea prin evacuarea în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!