Când va intra în vigoare programul de creditare cu dobândă zero

0
Publicitate

Guvernul pregăteşte noi măsuri destinate stopării exodului forţei de muncă specializate şi menţinerii tinerilor bine pregătiţi în ţară. Astfel, în aceste zile, va fi aprobat Programul de creditare cu dobândă zero “Investeşte în tine”, adresat unui număr de aproximativ opt milioane de români, care vor primi bani pentru a investi în dezvoltare personală şi a-şi susţine diverse cheltuieli de strictă necesitate.

Beneficiarii vor fi încadraţi în două categorii de vârstă, respectiv tineri între 16 şi 26 de ani, şi persoane între 26 şi 55 de ani, care vor putea accesa acest program pentru a studia, a-şi suporta diferite cheltuieli curente, a plăti şcoala sau grădiniţa copiilor, a cumpăra medicamente, a-şi achiziţiona o locuinţă, sau în vederea recalificării şi reconversiei profesionale.

Tinerii cu vârsta între 16 şi 26 de ani vor putea primi un credit de 40.000 de lei, sumă suplimentată cu 20.000 de lei dacă sunt salariaţi sau se vor angaja pe perioada de implementare a proiectului, iar cei din a doua categorie, 26-55 de ani, va beneficia de 35.000 lei, tot cu 20.000 în plus dacă sunt angajaţi sau se vor angaja.

Dobânzile şi comisioanele bancare vor fi suportate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, pe întreaga perioada de zece ani, cu condiţia ca ratele creditului să fie plătite la scadenţă.

Potrivit deputatului Carmen Holban, cheltuieli eligibile ale Programului “Investeşte în tine au o paletă complexă. În domeniul educaţiei, banii pot fi folosiţi pentru plata cursurilor de specializare, calificare, cărţi, rechizite, reviste de specialitate, costuri de transport pentru participarea la manifestări ştiinţifice din România sau din străinătate, achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri, plata chirie, utilităţi, loc cazare în cămine şcolare sau studenţeşti.

În sănătate, sunt eligibile programului medicamentele, analizele medicale, serviciile dentare, intervenţiile chirurgicale care nu sunt acoperite de Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate.

De asemenea, banii se pot utiliza pentru abonamente culturale, echipamente sportive de uz personal, abonamente la activităţi sportive.

Nu în ultimul rând, creditele pot fi cheltuite pentru achiziţia sau construcţia de locuinţe, şi modernizarea sau renovarea celor existente.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele